Forţele de ordine au fost atacate cu pietre şi sticle de mai mulţi demonstranţi. Poliţia nu a oferit o estimare a numărului de protestatari, dar media locală a relatat că este vorba de câteva mii de persoane.''Mai multe persoane au început să arunce cu pietre şi sticle către poliţie, care a răspuns cu cartuşe de gaze cu piper şi OC (oleoresin capsicum) în încercarea de a dispersa mulţimea şi de a opri violenţele'', a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de poliţie din Phoenix, Jonathan Howard.

Patru persoane au fost arestate în timpul protestului, dintre care trei pentru atac fizic, a declarat şefa poliţiei din Phoenix, Jeri Williams, într-o conferinţă de presă. Un martor citat de Reuters a declarat că a văzut cel puţin o persoană întinsă la pământ, cu mâinile prinse în cătuşe.Poliţia le-a cerut demonstranţilor să părăsească zona în care avea loc mitingul, în timp ce zeci de poliţişti dotaţi cu scuturi au încercat să-i îndepărteze pe protestatarii rămaşi.În timpul mitingului de la Phoenix, liderul de la Casa Albă şi-a susţinut poziţia adoptată după violenţele produse pe 12 august la un miting al naţionaliştilor albi desfăşurat la Charlottesville (statul Virginia).

Criticat după ce a afirmat că 'ambele părţi' sunt vinovate pentru violenţele de la Charlottesville, Trump a acuzat canalele de televiziune că au ignorat apelurile sale la unitate.''Nu am spus 'vă iubesc pentru că sunteţi negri sau 'vă iubesc pentru că sunteţi albi'. Îi iubesc pe toţi oamenii acestei ţări'', a spus Trump.

El a criticat media pentru modul în care a relatat despre evenimentele din Virginia. ''Aceştia chiar sunt oameni necinstiţi. Ei sunt răi. Cred cu adevărat că lor nu le place ţara noastră. Singurii oameni care le oferă o platformă acestor grupuri ale urii sunt cei din media'', a adăugat preşedintele american.