'Parchetul a respins o cerere a apărării de (comutare) în pedeapsă cu suspendare', a declarat Kathrin Soefker, purtătoare de cuvânt a procurorului din Hanovra, precizând că decizia a fost luată ţinând cont de o expertiză medicală. 'Medicul a tras concluzia că încarcerarea poate fi avută în vedere în principiu dacă sunt îndeplinite anumite condiţii', în primul rând ca penitenciarul să pună la dispoziţie echipamente şi îngrijiri medicale adecvate, a indicat purtătoarea de cuvânt.

Potrivit acesteia, 'nu a fost totuşi ordonată executarea pedepsei, Parchetul urmând să statueze în această privinţă'.

Oskar Groening a fost condamnat în 2015 la patru ani de închisoare pentru 'complicitate' la omorârea a 300.000 de evrei. În timpul procesului, el a prezentat scuze şi a recunoscut o 'greşeală morală'.

Mai mulţi foşti nazişti au fost judecaţi în Germania în ultimii ani pentru fapte similare, aceste proceduri demonstrând severitatea crescută, însă tardivă, a justiţiei acestei ţări.

În jur de 1,1 milioane de persoane, dintre care un milion de evrei, au murit în lagărul de la Auschwitz-Birkenau între 1940 şi 1945, menţionează AFP.