Carl Icahn, 81 de ani, este unul dintre cei mai reputaţi finanţişti de pe Wall Street. El a fost numit în decembrie "consilier special" al preşedintelui Trump pe teme de reglementarea cu misiunea de "a se debarasa de reglementările distrugătoare de locuri de muncă frânând creşterea economică".

Într-o scrisoare adresată lui Trump şi publicată pe site-ul său, Icahn a amintit pentru a explica plecarea sa de numirea unei alte persoane, Neomi Rao, ca "administrator pentru afacerile de reglementare". În iulie, Neomi Rao a fost confirmată de Senat în acest post.

Numirea lui Icahn a fost criticată de democraţi care l-au bănuit că va face să avanseze în cadrul funcţiei sale dosare în care are un interes financiar direct, cum este cel al reglementărilor de mediu ce se aplică rafinăriilor de petrol.

"Contrar insinuărilor unora dintre opozanţii democraţi, nu am avut niciodată acces la informaţii nepublice şi nu am profitat de poziţia mea", a afirmat Carl Icahn în acest mesaj, adăugând: "Nu cred nici că rolul meu a constituit un conflict de interese".

"Cu toate acestea, am decis să pun capăt colaborării noastre, cu acordul vostru, pentru că nu doresc ca dispute partizane să umbrească administraţia dumneavoastră sau activitatea importantă a d-nei Rao", a subliniat Carl Icahn.

Recente declaraţii făcute de Donald Trump atenunând responsabilitatea grupărilor de extremă-dreaptă şi a naţionaliştilor albi în cursul violenţelor de la Charlottesville (Virginia), la sfârşitul săptămânii trecute, au provocat polemici aprinse.

Donald Trump a fost nevoit să dizolve două dintre consiliile sale economice, alcătuite din şefi de companii şi responsabili economici, după ce mulţi dintre aceşti responsabili au decis să demisioneze. Carl Icahn nu făcea parte din niciunul din acestea, reaminteşte AFP.