În total, incidentul s-a soldat cu cinci răniţi. Aceştia sunt toţi de naţionalitate străină iar doi dintre ei se află în stare gravă, a indicat viceprimarul Lisabonei însărcinat cu protecţia civilă, Carlos Castro, care menţionase anterior un număr de şase răniţi.

Doi francezi au fost spitalizaţi după ce au fost uşor răniţi în timp ce mergeau pe stradă în momentul exploziei, a declarat acest oficial, citat de Publico.

Un cuplu german care locuia într-un apartament turistic închiriat de particulari a fost de asemenea rănit. Femeia a fost internată la un spital din capitala portugheză, în timp ce însoţitorul său a fost transportat spre spitalul din Coimbra, în centrul ţării, după ce a suferit arsuri grave.

În momentul exploziei, circa zece oameni se aflau în interiorul imobilului din cartierul Alfama.

Incendiul provocat de explozie a fost pus sub control de pompieri într-un interval de aproximativ o oră.

Cauzele exploziei nu au fost stabilite oficial, dar, conform presei locale, locuitorii din zonă s-au plâns de un puternic miros de gaz în imobil.