"Punctul de trecere a fost redeschis în această dimineaţă pentru patru zile şi într-un singur sens pentru 2.500 de pelerini", a precizat Hisham Adwan, directorul de informaţii pentru autoritatea însărcinată cu punctele de trecere în enclavă, controlată de mişcarea islamistă Hamas.

"Aproximativ 800 de pelerini părăsesc enclava astăzi", a adăugat el.

Terminalul Rafah, singura deschidere a Fâşiei Gaza către lume care nu este controlată de Israel, a fost ţinut închis de Egipt aproape permanent în ultimii ani.

Israelul controlează intrările şi ieşirile din Fâşia Gaza, teritoriu palestinian pe care l-a evacuat în 2005 dar îl menţine sub o blocadă severă din 2006.

Autorităţile egiptene au acuzat în trecut Hamas de susţinere a unei insurecţii islamiste în Sinaiul egiptean la graniţa cu Fâşia Gaza.

Dar Cairo şi mişcarea islamistă palestiniană s-au apropiat în ultimele luni, iar unii responsabili şi-au exprimat chiar speranţa într-o redeschidere parţială a terminalului Rafah din septembrie.