Tocmai acest aparent refuz al preşedintelui de a condamna grupările de extremă-dreaptă a generat critici acide, chiar şi din partea unor congresmeni republicani de la Washington.

O persoană şi-a pierdut viaţa după ce un bărbat a intrat intenţionat cu o maşină într-o mulţime de contraprotestatari, în vreme ce doi ofiţeri au murit după ce un elicopter de poliţie s-a prăbuşit la ieşirea din Charlottesville.

Guvernatorul McAuliffe a declarat deja stare de urgenţă, pentru a permite intervenţia promptă a autorităţilor locale înainte de marşul ”Uniţi Dreapta”, care a adus sute de militanţi pentru supremaţie rasială şi contraprotestatari pe străzile oraşului universitar din Virginia.

De asemenea, un tânăr identificat drept James Alex Fields Jr a fost arestat în urma atacului cu maşină din Charlottesville.

Fields Jr. (20 de ani) este din Ohio şi a fost inculpat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală de către anchetatorii din Virginia.

O femeie în vârstă de 32 de ani şi-a pierdut viaţa, în vreme ce alte 19 persoane au fost rănite, fiind vorba atât de răni superficiale, cât şi de persoane internate în stare critică în spitale, după ce maşina lui Fields Jr. a intrat cu viteză în contraprotestatarii din Charlottesville.

Serviciile de urgenţă au intervenit rapid pentru a trata victimele, iar martorii au susţinut că este vorba de un atac intenţionat, pentru că Fields Jr. a intrat cu maşina în mulţime şi apoi a dat cu spatele pentru a strivi sub roţi o tânără contraprotestatară din Charlottesville.

Alte 16 persoane au primit îngrijiri medicale pentru alte incidente violente, care au avut loc în timpul nopţii de coşmar din localitatea universitară Charlottesville, ce găzduieşte şi campusul Universităţii din Virginia.

Cauza prăbuşirii elicopterului de poliţie nu este cunoscută până în acest moment, dar nu este suspectată nicio mână criminală pentru moartea celor doi poliţişti din Charlottesville.

De asemenea, cele două persoane decedate în urma prăbuşirii elicopterului au fost identificate drept locotenentul H. Jay Cullen şi pilotul Berke M.M. Bates.

Preşedintele Trump şi-a transmis condoleanţele pentru rudele şi colegii celor doi ofiţeri din poliţia statală a Virginiei.

”Condoleanţe pentru familia tinerei ucise astăzi, cele mai bune urări pentru toţi cei răniţi în Charlottesville, Virginia. Foarte trist!”, a scris ulterior preşedintele pe Twitter.

Sute de persoane s-au adunat pe străzile din Charlottesville pentru a demonstra în favoarea sau împotriva mişcării ”Uniţi Dreapta”.

Primele violenţe au izbucnit în scurt timp, deşi poliţiştii în echipament de revoltă şi trupele Gărzii Naţionale au inundat străzile din zona centrală a localiăţii Charlottesville.

În acest sens, militanţii albi de extremă-dreaptă, dintre care unii au venit cu şepcile de campanie ale preşedintelui Trump, s-au ciocnit cu contraprotestatarii şi cele două tabere au aruncat cu proiectile improvizate, înainte de intervenţia în forţă a autorităţilor din Charlottesville.

Poliţiştii au lansat gaze lacrimogene şi camerele televiziunilor au suprins agresiunea asupra unui contraprotestar, care a fost atacat cu beţe şi cu un stâlp de metal, înainte de a fi abandonat într-o baltă de sânge. De asemenea, mulţi militanţi de extremă-dreaptă au fluturat drapelul Confederaţiei, care este văzut drept un simbol al rasismului di Statele Unite.

Alţi militanţi extremişti chiar au executat salutul nazist pe străzile din Charlottesville.