Rusia şi Iran, ambele susţinătoare ale preşedintelui sirian Bashar al-Assad, alături de Turcia, care oferă suport rebelilor care luptă împotriva forţelor guvernamentale siriene, au ajuns la un acord în privinţa instaurării unor zone de securitate în Siria, punând presiune pe preşedintele Assad pentru a opri luptele în unele părţi ale Siriei, sfâşiată de război de mai mulţi ani.

Şoigu a declarat în faţa jurnaliştilor din Rusia că patru batalioane ale poliţiei militare au fost dislocate în Siria şi că desfăşoară deja misiuni operative în zonele de siguranţă. Rusia a oferit sprijin material regimului lui Bashar Al-Assad încă din 2015, iar primul batalion de poliţie militară rusească a fost dislocat în Siria în luna decembrie a anului trecut.

Ministrul rus al Apărării şi-a exprimat şi nemulţumirea faţă de lipsa de cooperare cu alte state.

"Activităţile noastre active în sensul stabilizării situaţiei în Orientul Mijlociu şi pentru susţinerea păcii în Transcaucaz sunt percepute de unele ţări drept ameninţări la adresa intereslor proprii sau ale aliaţilor. În efortul de blocare a participării Rusiei la acţiunile de soluţionare a problemelor mondiale şi regionale, unele state continuă încercările de utilizare a forţei militare pentru atingerea obiectivelor geopolitice şi îşi consolidează prezenţa militară de-a lungul frontierelor Rusiei", a subliniat Şoigu.