Circa 62.000 de refugiaţi şi migranţi, în principal sirieni, afgani şi irakieni care se îndreptau spre nordul Europei au rămas izolaţi în Grecia după închiderea graniţelor, iar majoritatea trăiesc şi acum în tabere supraaglomerate, în condiţii precare.

Banii vor asigura cazarea unei părţi dintre migranţi în 22.000 de locuinţe închiriate în localităţi din Grecia continentală şi în alte 2000 pe insule. Numărul migranţilor care locuiesc în apartamente închiriate în Grecia va creşte astfel până la 30.000 la sfârşitul lui 2017, a precizat Comisia Europeană, care a anunţat noua iniţiativă împreună cu agenţia ONU pentru refugiaţi, UNHCR.

"Noua finanţare schimbă felul în care ne acordăm ajutorul pentru a le crea oamenilor un trai mai bun. Scopul noilor proiecte este de a-i scoate pe refugiaţi din tabere şi de a-i ajuta să ducă vieţi mai sigure şi normale", a spus comisarul european pentru ajutor umanitar şi gestionarea crizelor, Christos Stylianides.

Dintr-o parte din ajutor refugiaţilor le vor fi distribuite carduri cu o alocaţie lunară pentru necesităţi de bază cum sunt alimentele, medicamentele şi serviciile de transport.

Ajutorul de urgenţă acordat Greciei de Uniunea Europeană în problema refugiaţilor se ridică astfel la un total de 401 milioane de euro, menţionează Reuters.