„Guvernul Ucrainei a dovedit singur că este un stat eşuat'', au afirmat separatiştii într-o declaraţie difuzată de Agenţia de presă Doneţk, afiliată rebelilor. Ucraina ''şi-a demonstrat actuala şi viitoarea incapacitate de a le oferi pace şi prosperitate locuitorilor săi'', se mai spune în declaraţie.

Amintim că în două regiuni estice ale Ucrainei, Doneţk şi Lugansk, a izbucnit o rebeliune în urmă cu trei ani, când Kievul l-a alungat pe preşedintele său prorus din acea vreme, Viktor Ianukovici, în contextul unor proteste de masă care făceau apel la strângerea legăturilor cu Occidentul.

Rusia a condamnat înlăturarea lui Ianukovici, considerând-o drept o lovitură de stat pusă la cale de către Occident şi a răspuns cu anexarea Peninsulei Crimeea, regiune sudică a Ucrainei unde există o mare bază navală rusă la Marea Neagră.

Moscova a susţinut în mod deschis cauza rebelilor din regiunile estice ale Ucrainei, dar a dezminţit categoric acuzaţiile guvernului ucrainean că trimite soldaţi şi muniţii pentru conflict.

Potrivit unor estimări ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), circa 10.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în conflict. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care monitorizează în mod independent conflictul, a făcut apel la ambele părţi să înceteze vărsarea de sânge.