Purtătoarea de cuvânt a Departamentului Apărării Statelor Unite, Dana White, citată de Reuters, a declarat că şi alţi membri ai SI au fost ucişi odată cu Abu Sayed.

Acesta preluase conducerea SI în Afganistan după moartea fostului conducător, Abdul Hasib, pe 27 aprilie, în provincia Nangarhar din estul ţării, în urma unui raid al forţelor afgane şi americane. Şi predecesorul lui Hasib, Hafiz Saeed Khan, a fost ucis — de o dronă americană, în 2016.

Gruparea afgană a SI, numită uneori ISIS-K, după iniţiala regiunii istorice Khorasan, unde se află Afganistanul, este activă din 2015 şi luptă atât împotriva forţelor guvernamentale sprijinite de SUA, cât şi a talibanilor.