Procurorii au cerut pedeapsa pe viaţă pentru Zaur Dadaiev, autorul asasinatului, dar acesta a primit doar 20 de ani de închisoare. Dadaiev este un fost ofiţer al serviciilor de securitate aflate în subordinea liderului cecen Ramzan Kadîrov.

Alţi patru bărbaţi, de naţionalitate cecenă, au fost găsiţi vinovaţi de complicitate la organizarea asasinatului şi au primit pedepse cuprinse între 11 şi 19 ani, în penitenciare de maximă securitate.

Anzor Gubaşev a fost condamnat la 19 ani de închisoare, Şadid Gubaşev la 16 ani de închisoare, Temirlan Eskerhanov la 14 ani de detenţie şi Hamzat Bahaiev la 11 ani de închisoare.

Potrivit avocatului unuia dintre condamnaţi, verdictul va fi atacat cu apel în zilele următoare.

Boris Nemţov, unul dintre cei mai vehemenţi critici ai regimului Putin, a fost asasinat pe 27 februarie 2015, la mică distanţă de Kremlin. Familia şi apropiaţii lui Nemţov afirmă că asasinarea sa a fost motivată politic şi ar fi fost comandată de oficiali de rang înalt din Cecenia.