Amplasat până la construirea unui memorial permanent, monumentul este situat în grădinile din apropiere de Hotel Negresco, pe Promenade des Anglais, locul unde a avut loc masacrul din 14 iulie 2016.

Acest monument temporar constă dintr-o fântână utilizată la momentul omagiului naţional din 14 octombrie — în timpul căruia 86 de trandafiri au fost depuşi de către elevi de liceu—, deasupra căreia a fost plasată o inimă formată din numele celor 86 de victime, realizată de clubul local de fotbal OGC Nice.

Alte evenimente, la care este anunţată prezenţa preşedintelui francez Emmanuel Macron, sunt planificate pentru comemorarea atentatului, soldat şi cu rănirea a 434 de persoane.

Acum aproape un an, Mohamed Lahouaiej Bouhlel a comis masacrul de la Nisa — revendicat de grupul Stat Islamic — conducând un camion de 19 de tone pe o distanţă de aproape doi kilometri de-a lungul Promenade des Anglais, unde erau prezenţi la acel moment circa 30.000 de oameni pentru a urmări focurile de artificii cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei.