Persoanele şi organizaţiile ale căror nume figurează pe această listă ”au legături cu Qatarul şi se află în serviciul unui program politic suspect al Qatarului”, se arată în comunicatul comun al Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe Unite (EAU) şi Bahrainului - ţări de la Golful Persic vecine cu Qatarul - şi Egiptului.

Acest lucru demonstrează că Doha ”afirmă pe de o parte că luptă împotriva terorismului, în timp ce, pe de altă parte, finanţează şi găzduieşte organizaţii teroriste”, adaugă aceeaşi sursă.

”De comun acord, cele patru ţări au repertoriat pe această listă 50 de persoane şi 12 entităţi”, se precizează în comunicatul comun, în care semnatarii afirmă că ”nu-şi vor menaja eforturile” în a le urmări.

Pe această listă se află cel puţin două nume citate deja pe plan internaţional ca fiind finanţatori ai terorismului şi împotriva cărora Qatarul a luat măsuri, potrivit unui raport recent al Departamentului de Stat american.

Alături de cetăţeni ai Qatarului desemnaţi pe această listă se află persoane sau organizaţii originare din Egipt, Bahrain sau Libia.

Criza a izbucnit luni, când Arabia Saudită, EAU, Bahrainul şi Egiptul şi-au întrerupt relaţiile diplomatice cu Doha, pe care o acuză că întreţine legături cu ”organizaţii teroriste şi grupări sectare care caută să destabilizeze regiunea, între care Fraţii Musulmani, Daesh (acronimul arab al grupării Statul Islamic) şi Al-Qaida”.

Aceste ţări, care-i reproşează totodată Qatarului apropierea sa faţă de Teheran, marele rival regional al Riadului, au impus de asemenea restricţii aeriene dure şi şi-au închis frontierele terestre şi maritime cu micul emirat bogtat în gaze naturale.

După atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 în Statele Unite, Arabia Saudită a fost de asemenea vizată de acuzaţii potrivit cărora a tolerat şi chiar a susţinut grupări extremiste.