Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost audiat astăzi prin videoconferinţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul „Ponta – Blair”. Instanţa supremă programase audierea prin videoconferinţă a lui Sebastian Ghiţă pentru 23 mai, însă avocatul său a cerut judecătorilor amânarea pe motiv că are nevoie de timp să studieze dosarul.

Astfel, chiar dacă a apărut în faţa judecătorilor români, fostul parlamentar nu a dat declaraţii atunci.

Fostul deputat a fost cel care a transmis, prin avocaţi, că vrea să participe activ la proces. Pe 18 mai, Sebastian Ghiţă a spus că vrea să dea declaraţii în prezenţa unui avocat ales din Serbia.

În prezent, Sebastian Ghiţă este în arest, în Serbia, după ce a fost depistat de autorităţi la Belgrad pe 13 aprilie. Pe numele fostului deputat au fost emise până acum mandate de arestare preventivă în lipsă în două dosare ale DNA.

Sebastian Ghiţă a fost eliberat în Serbia pe o cauţiune de 200.000 de euro, însă are interdicţie de a părăsi Belgradul.