„Am discutat cu domnul Florin Morariu la telefon. Mâine domnia sa va fi la ambasadă pentru a stabili, împreună cu acei colegi care se ocupă de problemele de securitate cum putem organiza împreună cu partenerii noştri din Marea Britanie, un anumit tip de securitate pentru domnia sa”, a declarat pentru MEDIAFAX ambasadorul României în Marea Britanie, Dan Mihalache.

Totodată, ambasadorul a ţinut să-i mulţumească acestuia „în numele statului român”. „I-am mulţumit în numele statului român pentru gestul deosebit pe care l-a făcut. Cred că acel gest aşează într-o altă lumină felul în care comunitatea românească din Marea Britanie se raportează la oamenii din Marea Britanie”, a mai spus Mihalache.

Ambasadorul român a declarat că ar putea cere preşedintelui Klaus Iohannis chiar şi să-l decoreze pe Florin Morariu pentru gestul său.

„Mă gândesc să propun ministrului Afacerilor Externe şi, prin intermediul său, preşedintelui României, să-i acordăm domnului Florin Morariu o decoraţie de stat”, a conchis Mihalache.

Românul, care munceşte în Marea Britanie, a postat pe pagina sa de Facebook un filmuleţ din timpul atacurilor din noaptea de sâmbătă spre duminică din Londra. Bărbatul spune cum a lovit un terorist şi îi cere unui coleg de la restaurant să îi aducă făcăleţul de sub masă, fiind pregătit să lupte cu teroriştii.