"Nu există un cod vestimentar precis definit. Tradiţia cere ca bărbaţii să poarte costum şi cravată; un nivel protocolar similar trebuie respectat şi în cazul femeilor", conform acestor Reguli.

Îi revine 'speaker-ului' — preşedintele Camerei Comunelor — rolul de a exercita poliţia modei şi de a stabili, în caz contrar, noile reguli vestimentare.

Scânteia revoluţiei a fost aprinsă în ajun de deputatul Partidului liberal-democrat (centru) Tom Brake, care a venit în Parlament fără cravată.

"S-au schimbat oare regulile?", l-a întrebat pe speaker-ul John Bercow, un alt deputat conservator.

Noul cod vestimentar îi vizează şi pe jurnaliştii care acoperă evenimentele, dintre care multora le-a fost refuzată intrarea în Parlament deoarece veniseră fără cravată.

Vestea a făcut mare vâlvă joi, presa britanică primind cu opinii împărţite această schimbare.

"Care va fi următoarea etapă? Deputaţi în şlapi şi în şorturi?", a scris pe Twitter Christopher Hope, un jurnalist conservator de la ziarul The Telegraph.

În schimb, Matt Dathan, de la tabloidul The Sun, a salutat un Parlament "care iese în sfârşit din secolul al XIX-lea".