Aceasta a menţionat că Mihai Tudose a acceptat să fie prezentat, în faţa preşedintelui Iohannis, drept candidat la funcţia de premier. Decizia a fost luată de liderii PSD astăzi, în şedinţa Comitetului Executiv al partidului.

Ministru demisionar al Economiei, Mihai Tudose, este unul dintre cei mai vechi membri al PSD şi de-a lungul timpului a fost implicat în mai multe scandaluri, majoritatea aruncând suspiciuni asupra sa de legături foarte strânse cu SRI, scrie stiripesurse.ro.

Imediat după condamnarea lui Liviu Dragnea, Victor Ponta a provocat un scandal de proporţii vorbind despre acoperiţii din PSD. Surse din PSD şi nu numai susţin că omul la care se referea Ponta că este „ofiţer acoperit” ar fi fost chiar Mihai Tudose.

În 2015, pentru Tudose a fost o situaţie specială. A intrat atunci în atenţia presei pentru că a fost acuzat că a plagiat în teza de doctorat. Aceasta a fost obţinută la Academia Naţională de Informaţii, sub îndrumarea lui Gabriel Oprea, la rândul său acuzat de plagiat, acestuia din urmă fiindu-i retras titlul de doctor.

Mihai Tudose, deputat PSD la data susţinerii tezei de doctorat şi preşedinte al Comisiei pentru Politică Economică, reformă şi privatizare din Parlament, susţinea anul trecut că a făcut cerere pentru renunţarea la titlul de doctor.

Eu am făcut o cerere în care spun că renunţ că nu mai, dar nu ştiu dacă s-a aprobat sau nu, dacă e de analizat sau nu. Mi se pare jenant să mă duc în faţa unei comisii care s-a antepronunţat. Pentru ce? Nu am profitat de titlul ăsta, n-am avut sport de vechime, bani, n-am profesat în baza lui, nu am luat niciun examen în baza lui. Am făcut aceste studii pentru mine, efectiv pentru mine, pentru nivelul meu de a înţelege ce se întâmplă în jur. Dacă chestia asta deranjează la oamenii politici, am înţeles. Pot trăi şi fără el. O Doamne, nu (am plagiat n.red). Acuzaţia mea care a apărut de la cei care s-au ocupat de chestia asta e că am plagiat din Băsescu şi Ion Iliescu, adică nişte declaraţii ale domniilor lor când erau preşedinţi ai României, pe CSAT. Te duci în faţa unei comisii compusă de oameni care s-au antepronunţat. Pur şi simplu nu vreau să joc în filmul ăsta”, a spus Mihai Tudose.

Ce avere are Mihai Tudose

Conform ultimei declaraţii de avere, depusă în data 05.01.2017, Mihai Tudose împreună cu soţia sa au încasat 154.837 lei. De asemenea, Tudose deţine două autoturisme marca Mercedes şi un apartament de 97 de metri pătraţi în Brăila.

Mihai Tudose este colecţionar şi deţine o colecţie filatelică în valoare de 30.000 de euro.

În septembrie 2016, Tudose a încasat 90.000 de euro, în urma vânzării unui autoturism.

CV-ul lui Mihai Tudose

Tudose, în vârstă de 47 de ani, a terminat facultatea în 1994 şi a deţinut pe rând funcţia de şef birou senatorial, în perioada 1992-1999, apoi, timp de un an, a fost jurist la SC Farex SA Brăila şi consilier judeţean, iar din 2000 până în prezent a fost deputat.

După ce, în 2006 a urmat cursurile Colegiului Superior de Securitate Naţională, Serviciul Român de Informaţii, în 2007 a obţinut un master în Politici Economice Europene la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, iar în 2007 a devenit doctor al Academiei Naţionale de Informaţii.

Este membru al FDSN din 1992, apoi timp de patru ani a fost secretar organizatoric, preşedinte al filialei Brăila a PSD şi lider al organizaţiei municipale, fiind ales recent lider al filialei judeţene.