Nicio persoană nu a fost ucisă sau rănită în explozia provocată de un suspect marocan în vârstă de 36 de ani. Suspectul, care avea asupra sa o valiză în care se afla o bombă cu cuie, a fost împuşcat mortal de un militar care patrula în zonă.

Anchetatorii au efectuat percheziţii în patru locuinţe, dintre care una în Molenbeek, cartierul rău famat din vestul capitalei belgiene unde au locuit mai mulţi atacatori implicaţi în atentatele sângeroase din Paris şi Bruxelles.

Un judecător va decide joi după-amiază dacă cei patru suspecţi vor fi menţinuţi în detenţie.

Europa a fost afectată de mai multe atacuri teroriste în ultimii trei ani, între care cele mai sângeroase au avut loc în noiembrie 2015 la Paris, în care au fost ucise 130 de persoane, şi un atac cu camion la Nisa în iulie 2016 în care au fost ucise 86 de persoane. Trei atacuri au avut loc în oraşele britanice Londra şi Manchester în ultimele trei luni.

Capitala Belgiei a fost şi ea ţinta unui atac terorist în martie anul trecut când atentate sinucigaşe coordonate comise pe aeroportul din Bruxelles şi la o staţie de metrou din oraş s-au soldat cu moartea a 35 de persoane.