Autoturismul a luat foc la impact, iar în el au fost găsite arme şi o butelie de gaz. Surse citate de presa franceză anunţă că individul care a atacat cu maşina un vehicul al Jandarmeriei a decedat.
 

Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei, individul, în vârstă de 31 de ani, era în atenţia serviciilor secrete din cauza legăturilor cu grupuri islamiste.
  
Proprietarul maşinii este un individ aflat în atenţia autorităţilor pentru legături cu grupuri islamiste, anunţă surse citate de postul Europa 1.
Autorităţile franceze suspectează că incidentul, care potrivit informaţiilor de acum nu s-a soldat cu răniţi, ar putea fi de tip terorist.

Staţia de metrou Champs-Elysées-Clémenceau şi un şantier de construcţii au fost evacuate ca măsură de precauţie. Poliţia a confirmat că pe Bulevardul Champs-Elysées se desfăşoară o operaţiune de securitate, recomandând cetăţenilor să evite zona. „Champs Elysées, intervenţie în curs a poliţiei. Evitaţi zona!”, a transmis Prefectura Poliţiei din Paris.

Incidentul a avut loc în jurul orei 15.45 (16:45, ora RM), pe Bulevardul Champs-Élysées.