"Primele unităţi ale armatei şi aliaţii lor au ajuns la frontiera Siriei cu Irakul, la nord-est de Tanf", a declarat comandantul străin al unei grupări militare care îl susţine pe preşedintele sirian Bashar al-Assad. Informaţia a fost confirmată de organizaţia neguvernamentală Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului. Pentru a ajunge la graniţă, trupele siriene au ocolit o zonă controlată de rebelii susţinuţi de SUA.

Regiunea din jurul oraşului Tanf, unde Statele Unite pregătesc într-o bază militară forţele locale care luptă împotriva Statului Islamic, este critică pentru aliaţii iranieni ai regimului de la Damasc şi ar putea deschide o cale terestră de aprovizionare de la Teheran către Irak, Siria şi Liban. Marţi, aviaţia americană a lovit a doua oară în ultimele săptămâni combatanţii pro-guvernamentali, care potrivit Statelor Unite ameninţau militarii americani.