Aviaţa SUA a lansat luna trecută o astfel de bombă asupra unei baze a militanţilor Statului Islamic din estul Afganistanului. Bomba se intitulează oficial GBU-43 Massive Ordnance Air Blast (MOAB), dar în limba engleză aceste iniţiale corespund şi pentru prescurtarea denumirii „mother of all bombs” (mama tuturor bombelor - n.r.). De altfel, porecla a fost utilizată pe scară largă în briefinguri şi informări asupra atacului.

Papa Francisc se va întâlni cu preşedintele american Donald Trump în 24 mai. Întâlnirea ar putea fi una delicată, ţinând cont că cei doi au poziţii diametral opuse privind imigraţia, refugiaţii şi schimbarea climatică, notează agenţia Reuters.

„Mama tuturor bombelor”

Statele Unite ale Americii (SUA) au lansat pe 13 aprilie o bombă GBU-43/B, cunoscută sub acronimul MOAB (Massive Ordnance Air Blast) sau bombă cu suflu masiv, împotriva unui fief al grupării Stat Islamic în estul Afganistanului. A fost prima dată când arma respectivă, dezvoltată la începutul războiului din Irak, a fost utilizată în lupte.

Cu o greutate de 9,8 tone, GBU-43/B este cea mai puternică bombă nenucleară din arsenalul american, calificată de site-ul de internet specializat în probleme de apărare GlobalSecurity.org drept „o bombă enormă, puternică şi lansată cu precizie”. Ea conţine 8,48 tone de explozibil H6 şi are o putere explozivă comparabilă cu 11 tone de TNT.

Lungă de nouă metri şi cu un diametru de un metru, GBU-43/B este cea mai mare armă ghidată prin satelit şi lansată din avion. Site-ul Popular Mechanics subliniază că ea este tot atât de grea ca un avion de luptă F-16.

Ghidată prin GPS, bomba este lansată prin rampa din spate a unui avion de transport de tip C-130. Este echipată cu o paraşută pentru a-i încetini coborârea, în scopul de a putea fi lansată de la o înălţime potrivită pentru a le da timp piloţilor să se pună la adăpost.

Concepută pentru a exploda chiar înainte de impactul cu solul, bomba are o carcasă din aluminiu pentru ca unda de şoc, care poate atinge 150 de metri, potrivit revistei americane de tehnologie Wired.com, să fie cât mai largă.

Potrivit expertului Hans Kristensen, de la federaţia cercetătorilor americani specializaţi în supravegherea arsenalului militar american, MOAB are o putere egală cu 1/30 din cea a celei mai mici bombe nucleare actuale americane, B61-12.

Bomba a fost dezvoltată în 2002-2003 de compania de apărare americană Dynetics, cu sediul în Alabama, în parteneriat cu laboratorul de cercetări al armatei americane a aerului (AFRL), indică site-ul companiei. Ea a fost produsă în câteva luni, în perspectiva de a fi folosită în primele etape ale războiului din Irak.

Conform US Air Force, ultimul test cu bomba GBU-43 în 2003 a provocat un nor de praf şi fum vizibil de la o distanţă de peste 32 de km.

Armata americană a aerului a indicat că ţinta din Afganistan a fost un complex de tuneluri subterane şi de grote în districtul Achin, în provincia Nangarhar, fief al organizaţiei jihadiste Statul Islamic de la frontiera cu Pakistanul.