Doi terorişti s-au aruncat în aer duminică dimineaţă la intrarea în baza militară K1, iar alţi trei au fost împuşcaţi mortal în confruntări cu membri ai miliţiilor kurde Peshmerga la periferia oraşului Kirkuk.

"Teroriştii aveau uniforme similare cu cele ale membrilor Peshmerga", a declarat un oficial militar kurd.

Doi membri ai miliţiilor kurde au fost ucişi în confruntări, iar alţi şase au fost răniţi.

Armata irakiană şi miliţiile kurde, susţinute de coaliţia coordonată de Statele Unite, efectuează operaţiuni pentru evacuarea membrilor reţelei teroriste Stat Islamic din Mosul, oraş situat la 140 de kilometri nord-vest de Kirkuk.