Astfel, Seagal se află pe lista neagră a autorităţilor din Ucraina, împreună cu actorul Gérard Depardieu şi muzicianul Goran Bregovici.

Serviciul de securitate al Ucrainei a declarat că i-a interzis accesul în ţară timp de cinci ani, potrivit site-ului de ştiri Apostrophe, care a publicat o scrisoare din partea reprezentanţilor în care se menţiona că "a comis acţiuni periculoase din punct de vedere social ... care contrazic intereselor menţinerii securităţii în statul ucrainean".

Actorul din filmul Exit Wounds se afla în vizorul autorităţilor după ce acesta a declarat că anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 a fost "foarte rezonabilă", iar mai apoi a avut un concert în Crimeea, împreună cu formaţia sa de blues, în sprijinul separatiştilor.

Seagal a efectuat vizite regulate în Rusia începând cu anii 1990, când a deschis o reprezentanţă a lanţului de restaurante Planet Hollywood la Moscova.

El este văzut ca fiind un prieten apropiat al lui Vladimir Putin, considerându-l "unul dintre marii lideri ai lumii". Cei doi s-au împrietenit în urma pasiunii pentru artele marţiale. Preşedintele rus are o centură neagră în judo, în timp ce Seagal are una în aikido. Într-un interviu din 2014 pentru ziarul rus Rossiyskaya Gazeta, Seagal a spus că se gândeşte la Putin "ca la un frate".