"Marine, scoate banii!", au strigat câteva sute de tineri susţinători ai adversarului ei, centristul Emmanuel Macron, dar şi ai lui Jean Luc Melenchon, tribunul stângii radicale învins în primul tur al alegerilor, la 23 aprilie. "Comitetul de primire" improvizat a lansat ouă şi sloganuri antifasciste în direcţia candidatei de extremă-dreapta şi a colegilor săi de echipă, a consemnat Le Parisien.

Marine Le Pen a descins la orele prânzului la catedrala din Reims, unde au fost încoronaţi mai mulţi regi ai Franţei şi care a fost devastată de bombardamente în al Doilea Război Mondial, însoţită, între alţii, de Nicolas Dupont Aignan, care ar urma să devină premier dacă Le Pen ar câştiga duminică. Grupul de vizitatori era separat de manifestanţi de un cordon de poliţişti, potrivit imaginilor difuzate de posturile de televiziune franceze.

Vicepreşedintele FN, Florian Philippot, şi directorul de campanie al candidatei, David Rachline, au fost evacuaţi din catedrală înconjuraţi de gărzi de corp şi în huiduielile manifestanţilor. În ce-i priveşte, Marine Le Pen şi Nicolas Dupont Aignan au fost ajutaţi să iasă pe o uşă care nu este folosită de regulă pentru public, conform L'Express.

"Agitaţii din tabăra lui Macron nu ne vor împiedica să aducem un omagiu Franţei şi istoriei sale milenare #Reims", a reacţionat Philippot pe Twitter.