Acest sistem de interceptare ”este vital apărării ţării noastre, iar acest test demonstrează că avem un mijloc de disuasiune eficient şi credibil împotriva unei ameninţări foarte reale”, şi-a exprimat satisfacţia viceamiralul Jim Syring, directorul agenţiei americane însărcinate cu lupta antirachetă, Missile Defense Agency (MDA), citat într-un comunicat.

O rachetă trasă de la baza Vandenberg aparţinând Forţelor aeriene (US Air Force), în California, ”a interceptat cu succes o rachetă balistică intercontinentală ţintă”, fără focos nuclear, întrucât a fost vorba despre un test, lansată de la Reagan Test Site, pe Insulele Marshall, la Oceanul Pacific, potrivit MDA.

Este pentru prima oară când armata americană reuşeşte acest test asupra unei rachete intercontinentale, scrie news.ro.

Un test precedent, în 2014, asupra unei rachete cu o rază de acţiune inferioară, a reuşit, însă trei teste precedente au eşuat.

Un purtător de cuvânt al Pentagonului, Jeff Davis, a declarat marţi că acest test nu a fost efectuat ca răspuns la recentele teste ale Coreei de Nord, ci că ”în mod general, Coreea de Nord este unul dintre motivele pentru care avem această capacitate”.