Deocamdată nu există nicio dovadă care să sugereze că problema a fost provocată de un atac informatic, a dat asigurări grupul de transport aerian.

Toţi pasagerii afectaţi de această problemă -  care vine în primul week-end al vacanţei şcolare în Regatul Unit - vor putea să îşi reprogrameze zborul sau să primească banii pe bilet înapoi.

Defecţiunea în sistemul IT a provocat haos pe aeroporturile din Londra, unde oamenii au postat fotografii cu cozi pentru a ieşi din terminale, dar şi la ghişeele de informaţii. Pasagerii s-au plâns că au stat la cozi timp de peste trei ore numai pentru a ieşi din aeroportul Heathrow.

Compania britanică a avut o singură cursă sâmbătă între aeroportul Otopeni şi Londra, care a plecat la timp, în cursul dimineţii.

Defecţiunea în sistemul IT al companiei aeriene British Airways a apărut sâmbătă dimineaţă, iar de atunci toate zborurile din Marea Britanie ale companiei au început să acumuleze întârzieri.