Apărarea antiaeriană a doborât racheta deasupra unei zone nelocuite, la 180 de kilometri la sud-est de riad, arată un comunicat al coaliţiei internaţionale condusă de Arabia Saudită.

Atacul a fost anunţat iniţial de agenţia oficială de presă a rebelilor, care au precizat că a fost vorba de o rachetă Burkan-1.

Înainte de confirmarea oficială de la Riad, televiziunea saudită Al-Arabiya a relatat că forţele coaliţiei arabe bombardează masiv o bază de rachete din apropierea capitalei yemenite Sanaa, controlată de forţele şiite houthi.

Coaliţia statelor arabe din zona Golfului Persic sprijină revenirea la putere a guvernului legitim din Yemen, în încercarea de a limita rolul Iranului în regiune. Sub preşedinţia lui Trump, Washingtonul ia în considerare extinderea sprijinului pentru coaliţie, fără implicare militară. Fostul preşedinte Barack Obama a redus rolul Statelor Unite în conflictul din Yemen, din cauza numărului tot mai mare de victime civile.

Donald Trump urmează să facă sâmbătă la Riad prima escală din primul său turneu internaţional, în cadrul căruia mai sunt programate vizite în Israel, la Vatican şi la Bruxelles.