"Adoptarea legislaţiei privind liberalizarea vizelor pentru cetăţenii ucraineni este un pas important care va contribui la consolidarea legăturilor dintre poporul Ucrainei şi UE. Această măsură vine ca urmare a încheierii reformelor necesare de către Ucraina într-o serie de domenii, cum ar fi migraţia, ordinea şi securitatea publică, relaţiile externe şi drepturile fundamentale. În plus, mecanismul revizuit de suspendare, adoptat recent de UE, permite Uniunii să suspende această liberalizare, în cazul în care există probleme serioase privind migraţia sau securitatea în Ucraina", a declarat Carmelo Abela, ministrul maltez pentru Afaceri Interne şi Securitate Naţională, scrie Mediafax.

În condiţiile noii legi, cetăţenii din Ucraina care deţin un paşaport biometric vor putea să pătrundă în spaţiul UE fără viză pentru o perioadă de 90 de zile, într-un interval de 180 de zile, pentru turism, pentru a vizita rude sau prieteni, sau în scopuri de afaceri, dar nu şi pentru a lucra.

Exceptarea de la viză se aplică în toate ţările UE, cu excepţia Irlandei şi Marii Britanii, care au libertatea să aplice legislaţia naţională.

Documentele în acest sens vor fi semnate în Parlamentul European, iar prevederile vor intra în vigoare la 20 de zile după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.