"Agresiune americană vizând ţinte militare siriene cu mai multe rachete", a alertat canalul menţionat, imediat după anunţul american.

Statele Unite au lansat rachete de croazieră contra unei baze aeriene din Siria, au declarat oficiali americani citaţi de Reuters, ca răspuns la atacul chimic pentru care Washingtonul învinuieşte forţele preşedintelui sirian Bashar Al-Assad.

Unul dintre oficiali a precizat că mai mult de 50 de rachete de croazieră Tomahawk au fost trase de pe distrugătoare ale marinei americane din estul Mediteranei împotriva mai multor ţinte din baza "Shayrat".

Lovitura a fost efectuată cu "59 de rachete", a arătat un responsabil al Casei Albe, citat de AFP, indicând că baza aeriană Shayrat este "asociată programului" sirian de arme chimice şi "direct legată" de evenimentele "oribile" de marţi.

Cel puţin 86 de persoane, printre care 30 de copii şi 20 de femei, au fost ucise marţi într-un presupus atac chimic în nord-vestul Siriei. Mai multe ţări, inclusiv Franţa şi Marea Britanie, au denunţat regimul preşedintelui Bashar al-Assad ca fiind responsabil pentru acest atac.