Statele Unite au lansat, joi noapte, rachete de croazieră contra unei baze aeriene din Siria,  ca răspuns la atacul chimic pentru care Washingtonul învinuieşte forţele preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Statele Unite au mai lansat lovituri aeriene asupra Siriei, încă din septembrie 2014, în timpul preşedintelui Barack Obama, dar ca parte a coaliţiei anti-ISIS şi până acum ţintiseră numai grupările teroriste, nu şi forţele guvernamentale siriene. 

Lovitura a fost efectuată cu „59 de rachete”, a arătat un responsabil al Casei Albe, citat de AFP, indicând că baza aeriană Shayrat este „asociată” programului sirian de arme chimice şi direct legată de evenimentele „oribile” de marţi.

Potrivit CNN, atacul, lansat la ordinul preşedintelui Trump, a ţintit baza aeriană a guvernului sirian din vestul Siriei unde se află avioanele care au întreprins atacurile chimice.

Cel puţin 86 de persoane, printre care 30 de copii şi 20 de femei, au fost ucise marţi într-un presupus atac chimic în nord-vestul Siriei.

Mai multe ţări, inclusiv Franţa şi Marea Britanie, au denunţat regimul preşedintelui Bashar al-Assad ca fiind responsabil pentru acest atac.

„Ceea ce a făcut Assad este teribil”, a declarat joi preşedintele american, apreciind că „peste asta nu ar trebui să se poată trece”.

„Ce s-a petrecut în Siria este o ruşine pentru umanitate, iar el este la putere, deci cred că ceva ar trebui se se întâmple”, a adăugat Trump, refuzând să dea detalii despre ce intenţionează să întreprindă.

Şeful diplomaţiei americane, Rex Tillerson, a promis joi un „răspuns adecvat” presupusului atac chimic de marţi din Siria, fără a menţiona totuşi o acţiune precisă.