Magen David Adom, serviciul israelian pentru situaţii de urgenţă, a anunţat că ambele victime erau bărbaţi, cu vârste între 20 şi 30 de ani. Bărbatul rănit uşor a fost transportat la un spital din apropiere.

Autorităţile au anunţat că o anchetă a fost deschisă pentru a stabili circumstanţele incidentului.

Nachum Bienenfeld, un voluntar al organizaţiei medicale United Hatzalah, a declarat că un "vehicul palestinian a urcat pe trotuar şi a intrat într-un grup de soldaţi aflaţi în apropierea unei staţii de autobuz".

Un purtător de cuvânt al organizaţiei militante Hamas a transmis că incidentul a reprezentat un atac terorist, ameninţând Israelul că "armata de ocupaţie ori coloniştii nu vor fi în siguranţă atât timp cât ne refuză drepturile, ne ocupă pământurile şi ne atacă poporul şi locurile sfinte".

Hazem Qassim, un reprezentat al Hamas, a mai adăugat că Intifada (insurecţia) palestiniană va continua "până la eliberarea de sub ocupaţie".

Oficiali israelieni au avertizat asupra unei posibile intensificări a violenţelor în perioada Paştelui ebraic, forţele israeliene anunţând sporirea măsurilor de securitate.

Trei israelieni au fost răniţi sâmbătă în urma unui atac cu cuţitul care a avut loc la Ierusalim. Atacatorul, un palestinian în vârstă de 17 ani, a fost împuşcat mortal după atac.