Tânăra grăniceră ne priveşte sceptic. „De unde veniţi? Ce aţi făcut în Mexic?”, ne întreabă, în timp ce se uită la paşapoarte. „Suntem jurnalişti, ne întoarcem de la Matamoros, unde am intervievat un om de afaceri în legătură cu avantajele şi dezavantajele tratatului de comerţ liber, NAFTA”, spune cameramanul DW, Florian Kroker. Eu suspin încet. Este devreme, înainte de masă, şi mai avem câteva filmări de făcut în Brownsville, Texas, de partea cealaltă a graniţei. Sper să putem pleca în curând mai departe.
Grănicera pare însă confuză şi nesigură. Îşi cheamă un coleg, care, după ce inspectează paşapoartele, ne spune să tragem pe dreapta. Maşina noastră închiriată este momentan înconjurată de mai mulţi grăniceri. „Rămâneţi în maşină!”, strigă unul dintre ei. „Hey Sir”, îi spun eu. „Suntem jurnalişti acreditaţi din Germania, doriţi să ne vedeţi acreditările?” În loc de răspuns, ni se spune să părăsim maşina. „Ce s-a întâmplat?”, întreb eu. „Veniţi cu noi!”
Graniţa dintre SUA şi Mexic
Ordine în loc de explicaţii
Câteva minute mai târziu, ne aflăm în incinta biroului de la frontieră. Văd zece grăniceri, majoritatea par să aibă origini hispanice şi vorbesc oricum spaniola între ei. Suntem percheziţionaţi. Ni se spune să scoatem toţi banii din buzunare, iar restul - inclusiv telefoanele mobile - ne este luat.
Apoi, o doamnă în uniformă mă pofteşte în camera de alături. „Celula nr. 2”, citesc cu voce tare de pe uşă. „Luaţi loc”, îmi spune. „Aţi fost în Afganistan?”, mă întreabă. Explic că am fost acolo pentru realizarea unui reportaj despre o unitate SUA care antrena soldaţi afgani. „De când lucraţi pentru postul acesta? Cum aţi spus că se numeşte? Daţi-mi adresa şi numărul de telefon!”. Doamna este amabilă, dar rece. Îmi pune întrebări legate de viaţa profesională, dar şi privată. „Aţi fost în Irak. Sunteţi curajoasă. Rar văd paşapoarte ca al dvs. Poate ar trebui să lucrez la aeroport”, adaugă, zâmbind.
Alexandra von Nahmen, oprită cu echipa DW la graniţă
„Sper că nu aveţi gânduri de suicid?”
În acest timp, Florian Kroker este interogat într-o altă încăpere de un grănicer. I se pun întrebări asemănătoare, despre călătoriile sale în interes de serviciu, ce face în SUA şi despre filmările noastre din Mexic. Grănicerul este sceptic faţă de răspunsuri, reformulează aceleaşi întrebări, având impresia că descoperă contradicţii. Grănicerul pleacă pentru un moment din încăperea unde este interogat Florian. Apare altul, spunând: „Poate ar trebui să vă iau cureaua”. Florian întreabă, mirat: „De ce?” I se răspunde: „Vă ţinem aici, poate sunteţi disperat. Sper că nu aveţi gânduri de suicid, nu?”.
Între timp a trecut o oră şi jumătate şi habar nu avem de ce suntem ţinuţi aici. Florian Kroker este încă în camera de interogare, eu aştept pe o bancă pe culoar. Aud doi grăniceri şoptind: „Avem ceva? Ce facem cu ăştia doi?” Încep să fiu neliniştit şi chiar nervos de-a binelea.
„De ce suntem acuzaţi? Ce am făcut?”, îl întreb pe grănicerul care l-a interogat pe Florian. „Dacă aţi fi făcut ceva, v-aţi fi aflat acum în celula potrivită”, răspunde acesta, închizând paşapoartele.
Echipa DW a fost reţinută timp de o oră şi jumătate
Procedură standard sau şicană?
Şi dintr-o dată, total neaşteptat, ne returnează paşapoartele: „Puteţi pleca!” Ce s-a întâmplat, îl întreb. „Nimic deosebit, spune, ridicând din umeri. Procedură standard”.
Revenim la maşină, ne asigurăm că nu ne lipseşte nimic din echipament şi plecăm. „Poate sunt atât de sceptici pentru că Matamoros este cunoscut pentru criminalitatea drogurilor”, spune Florian. „Sau poate pentru multiplele ştampile din paşapoartele noastre”, presupun eu. „Sau poate pur şi simplu nu le plac jurnaliştii”, adaug. În orice caz, mă bucur că suntem din nou în Texas.
Jurnal.md
