În aceste prime alegeri legislative după controversata reformă constituţională, care vizează să instaureze un regim parlamentar, Partidul Republican al preşedintelui armean Serj Sarkissian, a acumulat 50,43% din voturi, faţă de de 28,29 % în favoarea coaliţiei de opoziţie condusă de omul de afaceri Gaguik Tsarukian, potrivit rezultatelor în urma procesării buletinelor de vot în 50,4% din birourile de votare.

"Potrivit primelor rezultate ale alegerilor, Partidul Republican are toate şansele să formeze noul guvern", a declarat în cursul unei conferinţe de presă purtătorul de cuvânt al partidului, Eduard Şarmazanov.

Partidul naţionalist Daşnaktsutiun a obţinut 6,88% din voturi, conform aceloraşi rezultate parţiale, şi urmează să intre în parlament.

Prezenţa la vot a fost de 60,8%, conform Comisiei electorale.

Scrutinul, supravegheat de observatori ai OSCE, constituie un test pentru democraţie în această fostă republică sovietică, cu 2,9 milioane de locuitori, care nu a cunoscut niciodată un transfer de putere către opoziţie printr-un proces electoral.

Reforma constituţională din 2015, iniţiată de preşedinte şi adoptată în urma unui referendum contestat, prevede diminuarea puterilor executivului şi creşterea celor ale parlamentului, după încheierea celui de-al doilea şi ultim mandat al lui Serj Sarkissian la sfârşitul anului 2018.

Opoziţia vede în aceasta în special un mod de a-i permite lui Sarkissian, 62 de ani, să-şi menţină influenţa asupra ţării, după ce schimba funcţia prezidenţială cu cea de şef al partidului său politic.