Ca urmare a invocării art. 50, punctul de plecare a doi ani de negocieri în urma cărora Marea Britanie îşi va lua rămas bun de la UE, Theresa May a "reafirmat angajamentul Regatului Unit pentru a ajunge la un parteneriat strâns şi unic cu Uniunea Europeană", menţionează un scurt comunicat emis de Downing Street.

De la activarea sa, numeroşi înalţi responsabili europeni s-au succedat în capitala britanică: preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, săptămâna trecută, şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, în 6 aprilie.

Acest balet diplomatic arată că Regatul Unit are în vedere "negocieri într-o manieră constructivă şi cu bună voinţă", a asigurat marţi purtătorul de cuvânt al Theresei May.

Şefa executivului britanic indicase deja că doreşte să păstreze o relaţie "specială" cu UE, optând în acelaşi timp pentru ceea ce este prezentat în general drept un Brexit "dur", care include în special ieşirea din piaţa unică.

Dar dosarul este departe de a fi soluţionat, aşa cum a amintit comisarul european al Pieţei interne şi al Industriei, Elzbieta Bienkowska, care a declarat în ziarul german Die Welt că Londra nu poate avea "untul şi banii pentru unt".

Semn al complicaţiilor din viitor, UE şi-a înăsprit poziţia asupra mai multor dosare-cheie — drepturile cetăţenilor europeni după ieşirea Regatului Unit, viitorul serviciilor financiare şi factura separării — după cum arată un proiect de "orientări pentru negocieri", citat de AFP.

UE, care a făcut din apărarea drepturilor cetăţenilor din Uniunea Europeană în Regatul Unit (şi invers, ale cetăţenilor britanici pe teritoriul UE), una dintre cele trei priorităţi ale sale, va căuta să garanteze "dreptul de a primi rezidenţă permanentă" pentru persoanele care au trăit legal cinci ani pe teritoriul britanic, conform acestui document.

Asupra acestui punct, Theresa May ar putea să se pună de acord cu conducătorii europeni. Un purtător de cuvânt al guvernului a informat că ea ar urma să profite de întâlnire pentru "a-şi reafirma dorinţa de a obţine rapid garanţii asupra drepturilor cetăţenilor europeni care trăiesc în Regatul Unit, precum şi un angajament reciproc" din partea UE.

Proiectul este mai ferm de asemenea asupra problemei sectorului financiar, pe care UE vrea să-l protejeze de orice perturbare legată de ieşirea centrului financiar din Londra (City) din piaţa unică.

Factura pe care va trebui să o achite Londra părăsind UE reprezintă unul dintre dosarele cele mai sensibile, iar Bruxellesul a indicat deja că aceasta va fi încărcată. Ea a fost evaluată de partea europeană la aproximativ 60 miliarde de euro.

"Vom avea probleme dificile de rezolvat. Compromisuri vor fi necesare de ambele părţi", a recunoscut miercuri David Davis, adăugând totuşi că "Marea Britanie are motive bune să se simtă optimistă".

Textul negociat la Bruxelles de reprezentanţii Celor 27 de state membre, al cărui primă versiune a fost prezentată la sfârşitul lunii martie, urmează să fie finalizat joi în Consiliul de Miniştri, înainte de a fi semnat sâmbătă în cursul summitului extraordinar al liderilor ţărilor UE, în afara Marii Britanii, în capitala belgiană.

Statele membre vor trebui apoi să adopte "directive" mai detaliate în 22 mai, în cursul unei reuniuni care îi va încredinţa de asemenea francezului Michel Barnier mandatul său de negociator-şef în numele Celor 27.

UE speră să înceapă negocierile asupra art. 50 după alegerile generale anticipate prevăzute în Regatul Unit pentru 8 iunie. Acest scrutin a fost convocat de Theresa May, care speră să iasă cu o poziţie întărită pentru a negocia Brexitul.