În anii precedenţi, el a realizat ceremonia spălării picioarelor într-o închisoare pentru minori, un centru pentru persoane cu dizabilităţi, un penitenciar de maximă siguranţă şi un centru pentru refugiaţi.

''Tot ce vreau este să fac un apel şi mai puternic la pace în această lume subjugată de traficanţi de arme care profită de pe urma sângelui bărbaţilor şi al femeilor'', a declarat papa Francisc pentru cotidianul italian La Repubblica. ''Violenţa nu este leacul pentru lumea noastră greu încercată'', a adăugat suveranul pontif, potrivit DPA.

Ritualul spălării picioarelor are loc în Joia Mare din Săptămâna Patimilor, acesta reconstituind momentul spălării de către Iisus a picioarelor ucenicilor săi înainte de Cina cea de Taină. Acest obicei demonstrează că omul pe care apostolii l-au văzut drept conducător al lor era capabil să ducă la îndeplinire cel mai umil gest.

Potrivit papei Francisc, datoria Bisericii Catolice ar trebui să fie ''să stea printre cei aflaţi în ultimul rând, printre cei marginalizaţi, cei care au fost îndepărtaţi''. El a adăugat că deţinuţii nu trebuie judecaţi prea aspru pentru că ''suntem cu toţii păcătoşi, însă Iisus ne iartă cu milostenia lui''.

Sărbătoarea Paştelui, de duminică, celebrează Învierea lui Iisus Hristos şi este cea mai importantă din calendarul creştin. Înaintea acesteia, papa Francisc va conduce tradiţionala Via Crucis (Drumul Crucii), procesiunea anuală la lumina lumânărilor în jurul Colosseumului din Roma şi va oficia, sâmbătă, slujba de Paşte. Duminică, el va prezida în cursul dimineţii Sfânta Liturghie în Piaţa Sfântul Petru. La terminarea celebrării liturgice, Pontiful Roman va merge la balconul central al bazilicii pentru tradiţionalul mesaj de Paşti şi binecuvântarea ''Urbi et Orbi''.