Deşi republican, Jon Huntsman fusese numit, în 2009, de preşedintele Barack Obama ambasador în China, funcţie pe care a ocupat-o până în 2011.

Dacă va fi confirmat de Congres, Jon Huntsman va deveni unul dintre cei mai importanţi ambasadori ai Statelor Unite. Numirea vine pe fondul suspiciunilor legate de legăturile echipei lui Donald Trump cu Moscova şi la câteva luni după amestecul Rusiei în campania electorală americană.

Jon Huntsman a fost guvernator al statului Utah şi a candidat în 2012 în Partidul Republican pentru învestitura la prezidenţiale.  Numele lui se vehicula de mai multe săptămâni ca fiind alegerea administraţiei pentru postul-cheie din Moscova. 

Potrivit unei surse de rang înalt din cadrul administraţiei prezidenţiale, Huntsman a fost ales pentru că este „foarte inteligent”, „dur” şi înţelege ce vrea preşedintele Trump, notează Digi24.

În vârstă de 57 de ani, Huntsman a servit în administraţiile a nu mai puţin de cinci preşedinţi, iar în ianuarie 2014 a fost numit preşedinte al think-tank-ului de politică externă Atlantic Council. Huntsman şi-a început cariera ca adjunct al şefului administraţiei de la Casa Albă în mandatul lui Ronald Reagan şi a fost numit apoi de George Bush senior adjunct al asistentului secretarului pentru comerţ şi ambasador în Singapore. Şi în administraţia lui George W. Bush a servit ca adjunct al reprezentantului comercial al SUA, calitate în care a lansat negocierile de la Doha pentru un tratat comercial global şi a supervizat aderarea Chinei la Organizaţia Mondială a Comerţului.  Ulterior, în 2009, a fost numit de preşedintele Obama ambasador în China, post pe care l-a ocupat până în 2011.

Potrivit AFP, în campania electorală el fusese acuzat de Trump că a lăsat China „să joace murdar împotriva SUA” în timp ce era la post la Beijing.

Totuşi, în perioada în care Trump îşi alegea membrii administraţiei, Associated Press scria că Huntsman era luat în considerare chiar pentru postul de şef al diplomaţiei, post care în cele din urmă i-a revenit lui RexTillerson.

Huntsman îi luase apărarea lui Trump, în interviuri acordate Fox News şi The New York Times, după ce preşedintele - aflat în perioada de tranziţie la vremea aceea - a fost criticat pentru că a acceptat un telefon de felicitare de la preşedintele Taiwanului. Huntsman a spus că se exagerează decizia lui Donald Trump de a accepta telefonul din partea unei entităţi pe care China nu o recunoaşte ca stat şi că, în plus, stilul informal al lui Trump ar putea fi o ocazie pentru o schimbare în relaţiile cu Asia atunci când se va negocia cu China.