Căutările celor doi dispăruţi au fost reluate miercuri dimineaţă încă de la ora 06.30 GMT. Au fost mobilizate mai multe mijloace de salvare, printre care un elicopter, mai mulţi jandarmi şi o echipă canină.

"Cele trei persoane nu par să fi fost echipate cu sistem de detecţie" în caz de avalanşă, a adăugat jandarmeria.

Alerta a fost dată în jurul orei 18.30 GMT dar grupul pare să fi fost surprins de avalanşă mai devreme, fapt care urmează a fi stabilit în urma anchetei, susţin salvatorii.

Cea de a doua avalanşă s-a produs în departamentul Hautes-Alpes şi a provocat moartea unui schior a cărui identitate nu a fost precizată de autorităţile locale.

Marţi, riscul de avalanşă anunţat de serviciul meteorologic francez era de 4 pe o scară de 5, adică un risc "puternic", atât în Hautes-Alpes, cât şi în Savoia.

În aceeaşi zi, staţiunea alpină de la Tignes, din Savoia, a trecut printr-o mare sperietură după ce o cădere spectaculoasă de zăpadă a trecut peste o pistă deschisă, fără a provoca victime.