“Dorinţa mea este ca Marea Britanie şi Uniunea Europeană să rămână parteneri apropiaţi. Pentru că, pentru mine, Marea Britanie este şi rămâne o parte a Europei cu care avem multe în comun, nu în ultimul rând valorile noastre comune. Pe baza acestor valori şi cu ajutorul unor reguli corecte ne vom strădui să ajungem la un echilibru de drepturi şi obligaţii”, a declarat Merkel.

Anterior, ministrul german de Externe Sigmar Gabriel a emis un comunicat în care a avertizat că negocierile nu vor fi uşoare şi că resentimentele ar putea fi neînţeles. El a atras, însă, atenţia că aceasta nu trebuie să fie baza unei relaţii viitoare.

„Fraza ‘Să rămânem prieteni!’ ar putea suna goală, dar este exact cea potrivită acum. Marea Britanie va rămâne vecinul nostru, la fel cum UE va rămâne un vecin al britanicilor. Avem nevoie unii de ceilalţi. Ar trebui să facem totul pentru a ne asigura că păstrăm o relaţie bună şi de prietenie cu Londra în viitor”, a subliniat şeful diplomaţiei de la Berlin.