Potrivit aceleiaşi publicaţii, respectivul document a fost găsit în timpul percheziţiei efectuate pe 10 martie în biroul lui Francois Fillon de la Adunarea Naţională. Printre alte documente confiscate atunci se regăsesc şi state de plată nesemnate pe numele Penelope Fillon şi datate din anul 2012, ce arată că ea avea un contract de muncă pentru un post de asistentă parlamentară şi cu un program de lucru săptămânal de 20 de ore.

Alte documente găsite în timpul unei alte percheziţii sugerează existenţa unui contract pentru 14 ore de lucru pe săptămână remunerate cu un salariu lunar brut de 3.872 de euro.

Însă Penelope Fillon a mai avut în aceeaşi perioadă un contract full-time în cadrul publicaţiei 'La revue des deux mondes', condusă de un prieten al soţului ei, post pentru care ar fi primit un salariu lunar vrut de 5.000 de euro şi care de asemenea este suspectat că a fost un loc de muncă fictiv.

Dar Francois Fillon îşi susţine în continuare nevinovăţia şi afirmă că toate aceste acuzaţii, ce au urmat unor dezvăluiri din presă, sunt motivate politic pentru a-i compromite şansele în cursa prezidenţială, el vorbind recent şi despre existenţa unui 'cabinet negru' care ar dirija această operaţiune de la Palatul Elysee.

Iniţial favorit al scrutinului din aprilie-mai, după izbucnirea scandalului privind locurile de muncă fictive ale membrilor familiei sale — cei doi copii ai săi fiind de asemenea implicaţi — sondajele nu îi mai dau şanse nici măcar să intre în turul doi, în care ar urma să se confrunte centristul Emmanuel Macron şi lidera extremei drepte, Marine Le Pen.