În aplauze, fiecare dintre cei 27 de şefi de stat şi de guvern precum şi liderii instituţiilor europene au parafat "Declaraţia de la Roma", în aceeaşi Sala degli Orazi e Curiazi la Palazzo dei Conservatori din Piaţa Capitoliului unde a fost semnat tratatul istoric la 25 martie 1957.


Liderii UE se angajează să facă Uniunea Europeană "mai puternică şi mai rezistentă" printr-o "şi mai mare unitate şi solidaritate" între statele membre.

"Cel mai bun mod de a ne apăra interesele şi valorile comune este de a fi împreună", au subliniat Cei 27. 

Printre altele, liderii europeni stabilesc o viziune pentru UE în care statele membre pot alege să coopereze mai strâns cu privire la anumite aspecte, permiţând grupurilor de ţări să se deplaseze în direcţia integrării cu viteze multiple, notează DPA.

"Vom acţiona împreună, în ritmuri şi cu intensitate diferite acolo unde este necesar", afirmă liderii europeni, adăugând că membrii UE vor continua să adere la tratate şi să poată să se alăture eforturilor pentru o cooperare mai strânsă mai târziu.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a semnat "Declaraţia de la Roma" cu stiloul original — "aceeaşi peniţă", a subliniat el — folosit de reprezentantul Luxemburgului în urmă cu 60 de ani. 

"Există semnături care durează", a comentat Juncker, aplaudat îndelung.

Înainte de semnare, preşedintele Consiliului European Donald Tusk a cerut Celor 27 "să dovedească astăzi că ei sunt liderii Europei".

"Uniunea după Roma trebuie să fie, mai mult decât înainte, o Uniune a aceloraşi principii, o Uniune cu o suveranitate externă, o Uniune de unitate politică", a pledat Tusk în momentul când Marea Britanie se pregăteşte să divorţeze de partenerii ei. 

Polonia, care a ameninţat să nu semneze Declaraţia de la Roma din cauza dezacordului asupra conceptului Europei "cu mai multe viteze", a aprobat în cele din urmă documentul fără modificări, notează France Presse.

Ceremonia s-a încheiat cu o mare fotografie de familie a liderilor europeni în Piaţa Capitoliului (Piazza del Campidoglio), proiectată de Michelangelo.