Informaţia cu privire la explozie, despre care se crede că a avut loc miercuri, a apărut abia joi.

Potrivit lui Al-Jabouri, explozia s-a produs în zona al-Jadida, aproape de partea vestică a oraşului, la origine aflându-se mine amplasate de jihadiştii Statului Islamic.

Platforma de activism independentă Mosul Eye a indicat un bilanţ de 130 de victime, printre care femei şi copii, rezultat în urma unei duble explozii. În acea zonă au tras cu rachete şi forţele poliţiei federale irakiene, a precizat aceeaşi sursă.

Oraşul Mosul, al doilea ca mărime din Irak, este principalul fief al Statului Islamic în această ţară.

Din 19 februarie, armata irakiană înaintează dinspre sudul oraşului, reuşind să cucerească mai multe cartiere din mâinile Statului Islamic.

Această înaintare constituie faza a doua a operaţiunii lansate la 17 octombrie 2016 de către forţele irakiene sprijinite de coaliţia internaţională sub comandament american.

Obiectul este preluarea în totalitate a controlului asupra oraşului Mosul, cucerit în iunie 2014 de organizaţia ultraradicală sunnită în cursul unei ofensive-fulger care i-a permis să se instaleze în zone vaste din teritoriul irakian la vest şi nord de Bagdad.