Holera a izbucnit în nordul Zambiei; 70 de persoane spitalizate

Holera a izbucnit în nordul Zambiei; 70 de persoane spitalizate
Sursa: www.agerpres.ro Foto: epa 21.03.2017 23:09
Holera a izbucnit în două districte din nordul Zambiei, 70 de persoane fiind spitalizate, a anunţat marţi Ministerul Sănătăţii din această ţară africană, citat de Xinhua.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Wezi Kaonga, holera a izbucnit în districtele Chiengi şi Mpulungu, fără a fi înregistrate decese până în acest moment.

Douăzeci şi trei de cazuri noi au fost raportate în districtul Chiengi, cea mai mare parte într-o zonă în care se pescuia ilegal, în timpul weekendului, aducând numărul total de cazuri din acest district la 54. Alte 16 cazuri au fost înregistrate în districtul Mpulungu, a adăugat purtătorul de cuvânt.

"Ministerul a luat măsuri pentru a preveni apariţia altor focare de holeră în zonele afectate, până în prezent nefiind înregistrat niciun deces în centrele de tratament", a completat el. 
    
Holera, o boală infecţioasă care se transmite prin apa potabilă contaminată cu vibrionul holeric, este frecventă în Zambia, în special în timpul sezonului ploios, din cauza condiţiilor precare de salubritate, în special în zonele dens populate.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI