"Serviciul ucrainean de Securitate va întocmi şi furniza Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare o listă cu oficialii din cadrul Parlamentului European şi politicienii din Uniunea Europeană, Comunitatea Statelor Independente (CIS) şi state din America Latină care, potrivit presei ruse, vor întreprinde o vizită de trei zile în regiunea anexată Crimeea", a declarat Alexander Turchinov, secretarul Consiliului.

"În cazul în care aceste informaţii sunt confirmate, Consiliul Naţional de Securitate şi Apărare urmăreşte să impună sancţiuni care să vizeze aceste persoane", a declarat Turchinov.

O delegaţie care include membri ai Parlamentului European şi politicieni din UE, CIS şi America Latină a sosit duminică în Crimeea, unde urmează să participe la o conferinţă internaţională dedicată centenarului Revoluţiei ruse din 1917 şi socialismului modern.

Aceasta nu este prima vizită a unor politicieni europeni în Crimeea după anexarea regiunii în 2014. O delegaţie de parlamentari francezi condusă de conservatorul Thierry Mariani a vizitat de două ori Crimeea, în 2015 şi 2016.

Crimeea a fost anexată de Rusia în anul 2014, în urma unui referendum controversat organizat în regiune. Ucraina, Statele Unite şi Uniunea Europeană au refuzat să recunoască alipirea regiunii şi au introdus sancţiuni la adresa Rusiei.