Baloanele transportau turişti, majoritatea din Europa şi China, dornici să admire de sus cunoscuta zonă turistică Cappadocia, atunci când vântul s-a intensificat brusc, forţând baloanele să aterizeze de urgenţă.

Nouă răniţi au suferit fracturi, iar restul au fost diagnosticaţi cu leziuni uşoare şi externaţi rapid din spitale, a informat agenţia de ştiri Dogan.

Unul dintre piloţi a povestit că au decolat la ora locală 07:00 a.m. din Goreme, iar vremea era "destul de rece".

Potrivit Daily Mail, cele trei baloane făceau parte dintr-un grup de 10 care decolaseră în acelaşi timp.

Pilotul a precizat că baloanele au fost lovite brusc de rafale de vânt şi de ploi, fiind forţate să aterizeze de urgenţă în apropiere de satul Sofular, din districtul Urgup.

Luna trecută, un turist danez a murit în Cappadocia - faimoasă pentru relieful său vulcanic, oraşele subterane şi bisericile săpate în piatră - atunci când un balon cu aer cald a efectuat o aterizare forţată.