„De ce stau mai stau ca proştii, acolo? N-au treabă? N-au serviciu? N-au copii?”, spune el, într-un interviu pentru Adevărul

„Din gloata de parlamentari care susţin procesul de modificare a Codului Penal, unul se ridică mai presus decât toţi, cu vocea veşnic vehementă şi cu privirea încruntată. Este Cătălin Rădulescu, deputat PSD, un om cu o condamnare definitivă în CV şi cu multe de scandaluri bifate în viaţa publică: a jignit ziarişti locali, a înjurat cetăţeni pe facebook, a ameninţat poliţişti care l-au amendat pentru viteză şi altele”, comentează publicaţia de la Bucureşti.

„De unde a apărut acest Rădulescu? El vine de departe. La Revoluţie era student la Medicină, în Timişoara. A luat o armă şi a tras înspre terorişti. „Cum să nu trag? Trăgeam şi eu, aşa, la întâmplare...”. Drept răsplată pentru aceste dovezi de inconştienţă s-a ales cu o îndemnizaţie de revoluţionar pentru câte zile o avea şi cu un loc de deputat în primul Parlament de după Revoluţie”, mai scriu jurnaliştii de la Adevărul.

În 1990 era cel mai tânăr deputat român (27 de ani). Când FSN-ul s-a rupt (Iliescu / Roman), Rădulescu a mers în tabăra pierzătoare. N-a mai prins şi al doilea mandat,  aşa că, din 1992, a lăsat politica şi a intrat în afaceri. Afaceri a făcut vreme de 20 de ani: a avut fabrică de detergenţi, fabrică de cafea, hoteluri la Mamaia, firmă de construcţii în Piteşti şi multe altele.

În 2012 Tudor Pendiuc, fostul primar al Piteştiului, l-a aruncat din nou în arenă şi l-a făcut deputat PSD de Argeş. Ajuns în Casa Poporului, Rădulescu n-a înţeles de vorbă bună că deputăţia nu face casă bună cu afacerile, aşa că s-a ales cu o condamnare cu suspendare pentru acte de comerţ incompatibile cu funcţia de deputat: un an şi şase luni. Oricum, n-a contat prea mult această condamnare; argeşenii l-au votat şi anul trecut şi iată-l din nou deputat.

În ultimele luni, Cătălin Rădulescu s-a făcut remarcat de două ori: o dată când a părăsit plenul reunit al Parlamentului la discursul lui Klaus Iohannis şi a spus că preşedintele ar face bine să se ducă în ţara lui, Germania. Şi a doua oară când a organizat la Piteşti un mare miting PSD, în care a tunat şi a fulgerat la adresa DNA.

„Am vrut să vedem cine l-a supărat pe Cătălin Rădulescu atât de tare, aşa că i-am luat un interviu. Proastă idee, căci l-am supărat şi mai tare. Asta ne mai lipsea: parlamentari care să ameninţe poporul cu mitraliera. Dincolo de partea amuzată a acestui interviu, el arată ceea ce ordonanţele şi amendamentele încearcă să ascundă în desişul legislativ: dispreţul parlamentarului român faţă de pârghiile care-l constrâng în timpul mandatului. Salariul de deputat i se pare o mizerie, el are nevoie să facă afaceri pentru a avea bani cu care să umple rezervorul la Range Rover, să nu-l prindă niciodată radarul, să-şi angajeze copiii şi rudele pe lângă el, să-şi rezolve chestiunile care-l ating pe el, să se aranjeze. Priviţi! Acesta nu este un interviu filmat cu camera ascunsă. E asumat. Să-i dăm cuvântul. PS: Cătălin Rădulescu nu glumeşte cu mitraliera aia. El este un experimentat mânuitor de arme şi membru fondator în două asociatii de vânători”, mai spun jurnaliştii de la Adevărul.

Vedeţi interviul video pe Adevărul.