"Zeci de persoane s-au adunat la frontiera dintre Liban şi Israel. Atunci când au încercat să treacă graniţa internaţională, armata a utilizat mijloace antirevoltă pentru a-i împrăştia", a declarat o purtătoare de cuvânt a armatei, precizând că incidentul nu s-a soldat cu răniţi.

Potrivit presei israeliene, manifestanţii libanezi au protestat în urma informaţiilor referitoare la instalarea de armata israeliană a unor echipamente de spionaj în satul lor, aflat la graniţă.

Libanul şi Israelul sunt în continuare în stare de război. Aproape 10.000 de militari ai Căştilor Albastre din mai multe ţări sunt desfăşuraţi în sudul Libanului pentru a supraveghea frontiera.

Rezoluţia ONU care a pus capăt războiului devastator din vara lui 2006 dintre Israel şi Hezbollahul şiit libanez cere ca armata libaneză să se desfăşoare în sudul Libanului, inclusiv în zonele controlate anterior exclusiv de formaţiunea şiită.

Potrivit acestei rezoluţii, luptătorii Hezbollah aflaţi la sud de fluviul Litani nu pot amplasa arme, dar zona a rămas un bastion al grupării.

La un deceniu după conflict, Israelul rămâne foarte preocupat de arsenalul Hezbollahului.

Statul evreu a efectuat sporadic lovituri aeriene asupra unor ţinte ale Hezbollahului în interiorul Siriei vecine, unde gruparea şiită a trimis mii de luptători pentru a sprijini regimul preşedintelui Bashar Al-Assad.