Proteste în Iordania pentru demisia guvernului, pe fondul creşterii preţurilor

Proteste în Iordania pentru demisia guvernului, pe fondul creşterii preţurilor
Sursa: www.agerpres.ro Foto: EPA 24.02.2017 19:11
Peste 1.500 de iordanieni au manifestat vineri în mai multe oraşe din ţară pentru a cere demisia guvernului, după ce acesta a impus noi taxe.

Asta după ce, recent, guvernul de la Amman a introdus taxe pe o serie de produse, printre care pâine, petrol, ţigări, băuturi gazoase, dar şi o taxă pe internet.

În jur de 1.500 de persoane s-au adunat vineri, înaintea marii rugăciuni săptămânale, în faţa moscheii Al-Husseini din centrul Ammanului, la iniţiativa Fraţilor Musulmani şi a unor formaţiuni de stânga.

Manifestanţii au mărşăluit spre sediul primăriei, scandând împotriva creşterii preţurilor şi cerând demisia guvernului. 

Proteste similare au avut loc la Al-Salt (nord-vest), precum şi în regiunile Karak şi Madaba, la sud de capitala Amman.

Creşterea preţurilor intervine în contextul în care regatul haşemit s-a angajat să reducă treptat datoria publică la 77% din PIB până în 2021 faţă de 94% în 2015.

În august 2016, Fondul Monetar Internaţional a acordat Iordaniei o linie de credit de 723 milioane de dolari pe trei ani, în schimbul căreia Ammanul s-a angajat să aplice reforme structurale, mai ales în ceea ce priveşte investiţiile, sectoarele energiei şi apei, finanţele şi piaţa muncii.

Economia Iordaniei a fost grav afectată de conflictele din statele vecine Irak şi Siria. Regatul haşemit găzduieşte sute de mii de refugiaţi sirieni, care apasă considerabil asupra economiei sale lipsite de resurse naturale.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI