Peste 130 de turci cu paşapoarte diplomatice au cerut azil în Germania după lovitură de stat eşuată

Peste 130 de turci cu paşapoarte diplomatice au cerut azil în Germania după lovitură de stat eşuată
Sursa: jurnal.md Foto: poză simbol 24.02.2017 14:11
Peste 130 de cetăţeni turci cu paşapoarte diplomatice au solicitat drept de azil în Germania între august 2016-ianuarie 2017, potrivit datelor de la Ministerul german de Interne, colectate de un grup de cercetare care include jurnalişti de la posturile WDR, NDR şi cotidianul Sueddeutsche Zeitung.

Grupul de cercetare a indicat că în luna noiembrie au fost depuse 53 de astfel de solicitări, scrie Mediafax.

Nu este clar câte dintre aceste persoane făceau parte din corpul diplomatic şi nici nu există indicii privind numărul de solicitări procesate.

Situaţia a cauzat tensiuni la nivel diplomatic între Ankara şi Berlin, preşedintele turc Recep Tayyip Erodgan cerându-i cancelarului german Angela Merkel să respingă cererile de azil şi să extrădeze 40 de militari care sunt acuzaţi că ar fi participat la tentativa de lovitură de stat.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI