Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat definitiv la 8 ani închisoare

Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat definitiv la 8 ani închisoare
Sursa: jurnal.md Foto: digi24.ro 21.02.2017 12:41
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv, miercuri, pe Sorin Ovidiu Vîntu la opt ani de închisoare cu executare în dosarul privind devalizarea Fondului Naţional de Investiţii, informează News.ro.

Instanţa dispunând şi confiscarea de la omul de afaceri a aproximativ 13 milioane de dolari. Vîntu este în penitenciar din iulie 2016, când a fost condamnat definitiv la şase ani şi două luni de închisoare în dosarul privind devalizarea societăţii Petromservice.

Instanţa l-a condamnat pe Sorin Ovidiu la cinci de închisoare, la care a adăugat un spor de trei ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată, astfel că Vîntu va executa pedeapsa de opt ani de închisoare.

Judecătorii au dispus încetarea procesului penal faţă de Sorin Ovidiu Vîntu pentru instigare la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, ca urmare a prescripţiei speciale a răspunderii penale.

Instanţa a respins cererea procurorilor de contopire a pedepsei închisorii din acest dosar cu celelalte două condamnări primite de Vîntu, respectiv de un an de închisoare primită pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă şi doi ani de închisoare din dosarul privind favorizarea lui Nicolae Popa.

Prin aceeaşi decizie, instanţa a dispus măsura de siguranţă a confiscării speciale de la Vîntu a sumelor de 5.529.321 de dolari şi de 7.289.406 de dolari.

În dosarul FNI, Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată în septembrie 2012, fiind acuzat de procurorii Parchetului instanţei supreme  de spălare de bani şi instigare la delapidare. Cercetările au vizat devalizarea Fondului Naţional de Investiţii (FNI), Băncii Agricolă (BA), Băncii de Investiţii şi Dezvoltare - BID şi Băncii Române de Scont.

În 9 februarie 2015, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Sorin Ovidiu Vîntu la şase ani şi patru luni de închisoare, pentru spălare de bani şi a dispus achitarea pentru instigare la delapidare. Instanţa a mai decis atunci ca de la Vîntu să fie confiscată suma de şapte milioane de dolari.

Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care miercuri a dat o sentinţă definitivă în acest dosar.

În prezent, Vîntu este încarcerat în urma unei condamnări de şase ani şi două luni de închisoare, pedeapsă primită în iulie 2016, după ce a fost acuzat de devalizarea societăţii Petromservice. Vîntu mai are două condamnări definitive, în dosarul privind şantajarea lui Sebastian Ghiţă şi, respectiv, cel privind favorizarea lui Nicolae Popa.

Un an de închisoare a primit Sorin Ovidiu Vîntu pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă, iar pentru că l-a ajutat pe Nicolae Popa, care a plecat din ţară după prăbuşirea FNI şi apoi a fost condamnat la 15 ani de închisoare, a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare.

Vîntu a stat în penitenciar din 21 iunie 2012 până în 1 mai 2013, pentru pedeapsa de un an de închisoare, şi din 25 ianuarie până în 19 noiembrie 2014, pentru cea de-a doua condamnare, pentru favorizarea lui Nicolae Popa. Omul de afaceri a fost eliberat condiţionat din penitenciar în 19 noiembrie 2014, în 22 iulie 2016 fiind reîncarcerat. 

În 13 decembrie 2016, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Sorin Ovidiu Vîntu la 10 ani şi două luni de închisoare pentru faptele de care este acuzat în dosarul delapidării patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor Petromservice, la care au fost comasate şi pedepse din alte dosare ale omului de afaceri. Decizia nu este definitivă şi a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti.  

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI