Opozantul rus Kara-Murza a ieşit din comă şi a început să vorbească; Otrăvirea sa ar avea legătură cu adoptarea în SUA a listei Magnitsky

Opozantul rus Kara-Murza a ieşit din comă şi a început să vorbească; Otrăvirea sa ar avea legătură cu adoptarea în SUA a listei Magnitsky
Sursa: jurnal.md Foto: independent.co.uk 20.02.2017 07:18
Opozantul rus Vladimir Kara-Murza şi-a revenit din comă după o severă otrăvire şi a oferit primul său interviu. Potrivit lui, medicii spun că a fost otrăvit cu o substanţă necunoscută şi că toxicologii au prelevat probe pentru a le studia în laborator.

La rândul său, avocatul lui Vladimir Kara-Murza, Vadim Prohorov, a spus că clientul său nu foloseşte medicamente, astfel încât versiunea unei otrăviri din cauza medicaţiei este complet eliminată. Avocatul a mai precizat că îmbunătăţirea sănătăţii lui Vladimir Kara-Murza s-a produs după ce i-a fost înlocuita întreaga plasma sanguină.

Otrăvirea lui Vladimir Kara-Murza are legătura cu adoptarea în SUA a Magnitsky Act – o lista cu cetăţeni ruşi, împotriva cărora Washingtonul a impus sancţiuni, inclusiv interdicţie privind intrarea în Statele Unite, precum şi îngheţarea activelor deţinute în SUA, scrie paginaderusia.ro.

Potrivit avocatului Prohorov, Vladimir Kara-Murza a fost unul dintre cei mai activi promotori ai acestui act, împreună cu Boris Nemţov şi şeful fondului Hermitage Capital, William Browder. Magnitsky Act a afectat grav elita politică rusă, a declarat avocatul.

Între timp, Boris Nemţov a fost ucis, Kara-Murza – otrăvit a doua oară, iar Browder se fereşte cât poate, locuind la o adresă necunoscută, în Occident.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI